ÎNCHEIERE ACORD DE PARTENERIAT TRANSNAȚIONAL ROMÂNIA – SPANIA
În data de 20 august 2015, a fost semnat 1 Acord de Parteneriat Transnațional în scopul unei piețe inclusive a muncii pentru tineri de către Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârsnice, Departamentul pentru Dialog Social din România și Asociația FEMEIA din Spania. Acordul de Partneriat Transnațional a fost încheiat în cadrul proiectului „Pro Juvenes – Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri”, proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni! Proiectul este implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Departamentul pentru Dialog Social în parteneriat cu „AUR” – Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resursele Umane – Partener 1, Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare – Partener 2, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian – Partener 3 şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România –Partener 4, se derulează pe o perioada de 12 luni la nivel naţional având o valoare totală eligibilă de 10.988.390 lei, din care un procent de 75% este reprezentat de valoarea finanţării nerambursabile acordate din Fondul Social European (FSE). Obiectivul general al proiectului îl constituie consolidarea politicilor și practicilor în ceea ce privește ocuparea și dezvoltarea rețelelor la nivel european, precum și consolidarea capacității actorilor pieței muncii (organizații sindicale și patronale, autorități publice, ong-uri) de a se implica activ în promovarea ocupării și incluziunii sociale a tinerilor prin implementarea politicilor ce vizează ocuparea lor – legea voluntariatului, legea stagiaturii, legea uceniciei etc. Asociația FEMEIA din Spania este o organizație nonprofit creată în anul 2008 pentru a lucra în domeniul promovării egalității între femei și bărbați, în special, pentru a promova drepturile femeilor străine cu risc de vulnerabilitate,solidaritatea socială, participarea, justiția socială și relațiile de echitate între sexe.Asociația cuprinde peste 70 de membre și membri atât dintre comunitățile migrante, cât și dintre societatea spaniolă. Asociația desfășoară proiecte finanțate de instituții locale și regionale oferindservicii de informare, consiliere și îndrumare pentru femei imigrante, desfășurat în colaborare cu primăria Coslada, servicii de mediere și consiliere psiho-socială, derulând activități de sensibilizare și de formare, seminarii, prelegeri, ateliere de lucru, întâlniri și evenimente culturale pentru celebrarea zilelor conmemorative, și elaborând documente, rapoarte, împreună cu diferite asociații și mass/media privind migrația și violența de...
ÎNCHEIERE ACORD DE PARTENERIAT TRANSNAȚIONAL ROMÂNIA – ITALIA, 07 AUGUST 2015
În data de 07 august 2015, a fost semnat 1 Acord de Parteneriat Transnațional în scopul unei piețe inclusive a muncii pentru tineri de către Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârsnice, Departamentul pentru Dialog Social din România, Unione degli Assessorati alle politiche socio-sanitarie e del lavoro (UA) și Primăria localității Bivona, din Italia. Acordul de Partneriat Transnațional a fost încheiat în cadrul proiectului „Pro Juvenes – Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri”, proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni! Proiectul este implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Departamentul pentru Dialog Social în parteneriat cu „AUR” – Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resursele Umane – Partener 1, Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare –Partener 2, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian – Partener 3 şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România –Partener 4, se derulează pe o perioada de 12 luni la nivel naţional având o valoare totală eligibilă de 10.988.390 lei, din care un procent de 75% este reprezentat de valoarea finanţării nerambursabile acordate din Fondul Social European (FSE). Obiectivul general al proiectului îl constituie consolidarea politicilor și practicilor în ceea ce privește ocuparea și dezvoltarea rețelelor la nivel european, precum și consolidarea capacității actorilor pieței muncii (organizații sindicale și patronale, autorități publice, ong-uri) de a se implica activ în promovarea ocupării și incluziunii sociale a tinerilor prin implementarea politicilor ce vizează ocuparea lor – legea voluntariatului, legea stagiaturii, legea uceniciei etc. Primăria Bivona, Italia se ocupă de oferirea de servicii sociale șomerilor, persoanelor cu dizabilități, persoanelor vârstnice, familiei şi altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială derulând o serie de proiecte și activități care implică și tinerii, atât proiecte locale, naționale și trans-naționale. Printre activități se regăsesc furnizarea de servicii de consiliere și formare pentru a facilita accesul pe piaţa muncii, stagii de practică, schimb de bune practici, programe de voluntariat și dezvoltarea de proiecte europene. Municipalitatea Bivona derulează multiple activități și proiecte experimentale în domeniul vieții independente și al incluziunii în societate a persoanelor cu handicap, oferă servicii de asistență la domiciliu pentru bătrâni, servicii de orientare și consiliere pentru tineret, acordă de burse și organizează acțiuni educaționale, culturale și recreative pentru comunitatea locală. Scopul îl constituie facilitarea și îmbunătățireaaccesibilității și mobilității, a politicilor de muncă și activităților formativo-sociale.Astfel, Primăria lucrează pentru participarea efectivă a tuturor cetățenilor la deciziile de natură politică, economică, socială și culturală de la nivel local, național, european și...
Masă Rotundă în domeniul dezvoltării resurselor umane și incluziunii sociale, mobilitatea și migrația tinerilor, piață inclusivă a muncii pentru tineri
Masa Rotundă în domeniul dezvoltării resurselor umane și incluziunii sociale, mobilitatea și migrația tinerilor, piață inclusivă a muncii pentru tineri Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice au organizat în data de 28 iulie 2015, la Hotel Marshal Garden, București, Masa Rotundă în domeniul dezvoltării resurselor umane și incluziunii sociale, mobilitatea și migrația tinerilor, piață inclusivă a muncii pentru tineri. Masa rotundă s-a desfășurat în contextul realizării în cadrul proiectului „Pro Juvenes – Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri” a unui studiu comparativ european privind mobilitatea intra-europeană și migrația tinerilor. Au fost prezenți pentru a oferi mai multe informații și pentru a răspunde tuturor întrebărilor, doamna Angelica Săbiescu, Manager de proiect Pro Juvenes și doamna Iris Alexe, Președinte Asociația Novapolis și experți și specialiști din domeniu din România, Spania și Italia. Masa Rotundă s-a bucurat totodată de prezența reprezentanților entităților transnaționale care sprijină Asociația Novapolis pe relația Spania – Federaţia asociaţiilor româneşti din Spania (FEDROM) și pe relația Italia – Unione degli Assessorati alle politiche socio-sanitarie e del lavoro. Evenimentul a prilejuit dezbateri și discuții pe subiecte de actualitate precum: dezvoltarea resurselor umane, incluziunea socială și integrarea pe piața muncii a tinerilor mobilitatea și migrația tinerilor – probleme, provocări și răspunsuri măsuri specifice privind tinerii – Strategia pentru tineri, Garanția pentru tineri situația tinerilor din România: griji, aspirații, atitudini și stil de viață aspecte privind tinerii și comunitățile de români în Spania și în Italia Participanții au dialogat pe marginea problemelor cu care se confruntă tinerii în prezent privind accesul pe piața muncii și au aflat o serie de informații despre migrația tinerilor, despre creșterea capacității de inserție profesională a tinerilor pe piața muncii din perspectiva mecanismelor politice, administrativ-instituționale și de parteneriat social, despre planuri, scheme și strategii pentru incluziunea socială și integrarea pe piața muncii a tinerilor. Evenimentul a avut loc în cadrul subactivității A7.4 – Organizare si participare evenimente in domeniul dezvoltarii resurselor umane si incluziunii sociale, a proiectului „Pro Juvenes – Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri”, proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni! Obiectivul general al proiectului îl constituie consolidarea politicilor și practicilor în ceea ce privește ocuparea și dezvoltarea rețelelor la nivel european, precum și consolidarea capacității actorilor pieței muncii (organizații sindicale și patronale, autorități publice, ong-uri) de a se implica activ în promovarea ocupării și incluziunii sociale a tinerilor prin implementarea politicilor ce vizează ocuparea lor – legea voluntariatului, legea stagiaturii, legea uceniciei etc. Proiectul este implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Departamentul pentru Dialog...
Vizita de lucru – Madrid, Spania
Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Departamentul pentru Dialog Social au efectuat în perioada 05 – 10 iulie 2015, o vizită de lucru la Madrid, Spania pentru încheierea de Acorduri de Parteneriate Transnaționale pentru schimburi de experiență și bune practici în vederea facilitării accesului tinerilor pe piața muncii. Realizarea vizitei de lucru a beneficiat de sprijinul FEDROM, Spania. Activitatea s-a realizat în cadrul proiectului “Pro Juvenes – Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri”, proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin “Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni!”. Cu ocazia acestei vizite de lucru Asociația Novapolis împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Departamentul pentru Dialog Social au discutat și semnat acorduri transnaționale cu următorii parteneri din Spania: Fundația Envera, European Anti-Poverty Network (EAPN) – Spania și Agenția Națională a Agențiilor de Plasare (ANAC). Mai mult, pentru a consolida cooperarea în cadrul proiectului Pro Juvenes, delegația română a avut întâlniri cu reprezentanții Direcției Imigrație și Politici Sociale – Comunitatea autonomă Madrid și cu noua conducere a Primăriei Arganda del Rey și au participat la lansarea etapei 2 a programului „Lanzadera de Empleo”. Acordurile de Partneriate Transnaționale sunt valabile până în luna septembrie 2017 și contribuie la realizarea obiectivului general al proiectului – consolidarea politicilor și practicilor în ceea ce privește ocuparea și dezvoltarea rețelelor la nivel european, precum și consolidarea capacității actorilor pieței muncii (organizații sindicale și patronale, autorități publice, ong-uri) de a se implica activ în promovarea ocupării și incluziunii sociale a tinerilor prin implementarea politicilor ce vizează ocuparea lor – legea voluntariatului, legea stagiaturii, legea uceniciei etc. Partenerii transnaționali vor fi implicați în activități comune la nivel european, național sau regional, conform obiectivelor proiectului “Pro Juvenes – Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri”. În acest sens, aceștia își vor aduce aportul în activitățile dedicate grupului țintă și anume: dezvoltarea unei rețele tematice în domeniul dezvoltării resurselor umane și incluziunii sociale cu focus pe migrație și rolul dialogului social în integrarea tinerilor și dezvoltarea unei piețe inclusive a muncii pentru tineri; organizarea de schimburi de experiență și transfer de bune practici; elaborarea unui studiu comparativ la nivel european privind aspectele incluziunii sociale și integrării pe piața muncii a tinerilor – un demers de analiză a o serie de aspecte legate de mobilitatea și migrația tinerilor pe piața muncii; realizarea unui grup de lucru și a unei mese rotunde cu rolul de a aduce în discuție aspecte importante cu privire la mobilitatea și migrația forței de muncă tinere, precum și colaborarea și cooperarea dintre principalele entități din...
ÎNCHEIERE ACORD DE PARTENERIAT TRANSNAȚIONAL ROMÂNIA – SPANIA, 09 IULIE 2015
În data de 09 iulie 2015, a fost semnat 1 Acord de Parteneriat Transnațional în scopul unei piețe inclusive a muncii pentru tineri de către Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârsnice, Departamentul pentru Dialog Social din România și Agenția Națională a Agențiilor de Plasare (ANAC) din Spania. Acordul de Partneriat Transnațional a fost încheiat în cadrul proiectului „Pro Juvenes – Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri”, proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni! Proiectul este implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Departamentul pentru Dialog Social în parteneriat cu „AUR” – Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resursele Umane – Partener 1, Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare – Partener 2, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian – Partener 3 şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România –Partener 4, se derulează pe o perioada de 12 luni la nivel naţional având o valoare totală eligibilă de 10.988.390 lei, din care un procent de 75% este reprezentat de valoarea finanţării nerambursabile acordate din Fondul Social European (FSE). Obiectivul general al proiectului îl constituie consolidarea politicilor și practicilor în ceea ce privește ocuparea și dezvoltarea rețelelor la nivel european, precum și consolidarea capacității actorilor pieței muncii (organizații sindicale și patronale, autorități publice, ong-uri) de a se implica activ în promovarea ocupării și incluziunii sociale a tinerilor prin implementarea politicilor ce vizează ocuparea lor – legea voluntariatului, legea stagiaturii, legea uceniciei etc. Agenția Națională a Agențiilor de Plasare (ANAC) din Spania a fost înființată în noiembrie 2012, pentru a deveni o platformă generală care să includă toate agențiile de plasare reglementate în conformitate cu legislația actuală, cu scopul de a atinge excelența în reprezentarea firmelor sectorului de ocupare. În prezent sunt asociate mai mult de 210 Agenții de Plasare în cele 17 comunități autonome ale statului spaniol. Organizația participă la nivel european în Asociația Internațională de Orientare Educațională și Profesională. ANAC oferă o serie de sercivii organizațiilor membre, iar acțiunile sale sunt axate pe două direcții principale: structurarea sectorului agențiilor de plasare pentru obținerea standardizării proceselor de intermediere în ocuparea forței de muncă și îmbunătățirea calității acestora; și participarea în procesul de luare a deciziilor politice, atât la nivel central cât si...