În data de 24 iunie 2015, a fost semnat 1 Acord de Parteneriat Transnațional în scopul unei piețe inclusive a muncii pentru tineri de către Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârsnice, Departamentul pentru Dialog Social din România, Unione degli Assessorati alle politiche socio-sanitarie e del lavoro (UA) și NOVA Onlus, Consorțiul Național de Cooperative Sociale, Italia.
Acordul de Partneriat Transnațional a fost încheiat în cadrul proiectului „Pro Juvenes – Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri”, proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni!
Proiectul este implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Departamentul pentru Dialog Social în parteneriat cu „AUR” – Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resursele Umane – Partener 1, Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare – Partener 2, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian – Partener 3 şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România –Partener 4, se derulează pe o perioada de 12 luni la nivel naţional având o valoare totală eligibilă de 10.988.390 lei, din care un procent de 75% este reprezentat de valoarea finanţării nerambursabile acordate din Fondul Social European (FSE).
Obiectivul general al proiectului îl constituie consolidarea politicilor și practicilor în ceea ce privește ocuparea și dezvoltarea rețelelor la nivel european, precum și consolidarea capacității actorilor pieței muncii (organizații sindicale și patronale, autorități publice, ong-uri) de a se implica activ în promovarea ocupării și incluziunii sociale a tinerilor prin implementarea politicilor ce vizează ocuparea lor – legea voluntariatului, legea stagiaturii, legea uceniciei etc.
NOVA Onlus, Consorțiul Național de Cooperative Socialea fost fondat în 1998 din inițiativa unora dintre cele mai importante entități și pornind de la realități esențiale din cel de-al Treilea Sector italian. Nova își propune să contribuie la definirea politicilor publice, naționale și internaționale, având ca finalitate combinarea siguranței urbane, incluziunii sociale, dezvoltării durabile și a precarității teritoriilor. Grupurile fondatoare au o experiență de 30 de ani de intervenție socială de “frontieră” în domeniul toxicomaniei, prostituției și traficului de carne vie, minori, migranți și minorități etnice.
Misiunea sa este de a promova inovația socială, cunoașterea și dezvoltarea de noi practici, favorizând răspândirea celor mai semnificative practici/proiecte pilot. Cuvintele cheie sunt: inovație, incluziune socială, comunicare socială, siguranța urbană, implicare, dezvoltare locală durabilă.